unconditional-love1

 

 

Multi oameni vorbesc despre iubirea neconditionata. Cand de fapt habar nu au despre ce vorbesc.

Si eu am crezut la un moment dat ca am iubit neconditionat. De 2 ori de fapt. Cand  fix atunci am iubit cel mai conditionat fara sa stiu de fapt. Fiindca nu aveam maturitatea emotionala necesara si nu ma cunosteam pe mine suficient de bine. Habar nu aveam cine eram de fapt printre multitudinea mea de masti. Bajbaiam prin intuneric incercand sa ma gasesc.

 

Ca sa poti iubi pe altcineva necondintionat trebuie mai intai sa te iubesti pe tine insuti neconditionat si pentru asta este nevoie sa stii cine esti, sau ce esti mai exact. Mie mi-a luat 24 ani ca sa aflu ce sunt si acum sunt fericita sa fac cunostinta cu mine insami. Am descoperit dupa multe cautari ca eu sunt divinitate, ca eu sunt realitatea absoluta, ca eu sunt constiinta, ca eu sunt sinele suprem care este neschimbat indiferent de experienta , ca eu sunt Atman, Damma, Brahman sau cum vrei sa ii mai spui. Dar cel mai iimportant, am descoperit ca eu sunt Iubire. Fiindca din iubire este format intregul univers si in consecinta si eu si tu si toata lumea. Si acest profund sentiment mi-a oferit pace. Afland asta , am inteles ca si persoanele pe care eu le iubesc sunt la nivelul cel mai profund al fiintei lor ceea sunt si eu. Si ca nu suntem separati. Fiindca aceeasi constiinta care este in mine este in toata lumea.

Si am inteles ca singurul fel prin care putem iubi necondintionat este sa il iubim pe Dumnezeu din celalalt, intelegand cu adevarat ca Dumnezeu este adevarata natura a tuturor .

 

Asa ca am descoperit o iubire careia nu i-am mai pus conditii si reguli. Am simtit iubirea lui Dumnezeu si astfel am inteles ce inseamna sa iubesti cu adevarat. Fiindca Dumnezeu nu este razbunator, nu te judeca, cearta, pedepseste si nici nu are preferinte. Iubirea lui este aceeasi pentru tuturor si este in toti si in toate.

 

In felul acesta am vazut cat de conditionate sunt relatiile umane si ca de fapt iubim fiindca vrem sa fim tot noi fericiti si nu neaparat sa fie celalalt fericit. Intalnesti un om, iti place personalitatea lui, esti atras de el, iti place cum se poarta cu tine si decideti sa aveti o relatie. Poate chiar se dezvolta intr-o casnicie. Eeeeiii dar ce te faci atunci cand omul se schimba? La 40 ani  cu siguranta nu va mai fi la fel ca la 20. Il accepti asa cum este sau incerci sa il schimbi? Nu iti mai place fiindca acum are burta, nu mai este la fel de atent cu tine , nu iti mai aduce flori si nici nu te mai scoate in oras. Iar viata voastra sexuala a devenit extrem de monotona. Ce faci atunci? Divortezi? Urli, spargi farfurii , ii verifici telefonul sa vezi daca are amanta?

Pai si cum a ramas cu iubirea aia neconditionata de la inceput? Insasi termenul de neconditionat inseamna ca il iubesti indiferent de ce ar face sau nu ar face. Intelegi acum cat de conditionata este iubirea ta ? Intelegi ca vrei doar sa fii fericit TU? Intelegi ca vrei ca omul respectiv sa se poarte intr-un anumit fel cu tine doar ca sa fii TU fericit? Cand nu te mai face fericit s-a dus si iubirea aia aparent neconditionata…

Tu te iubeai doar pe tine prin intermediul celuilalt…iubeai felul cum te facea sa te simti…

Iubirea adevarata nu incearca sa il schimbe pe celalalt, sa incerce sa il controleze, sa il considere proprietatea lui. Iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. De cele mai multe ori ne lovim de propriul nostru ego, de dorintele noastre, de egoismul nostru si este un proces dureros de a-ti schimba radical felul in care gandesti si percepi lumea, dar numai asa poti transforma iubirea in cunoastere.

 

Iubirea adevarata nu cere nimic la schimb si nu incearca sa il stapaneasca pe celalalt. In societatea actuala este dificil sa iubesti neconditionat fiindca iubirea a devenit un fel de accesoriu care serveste tot propriei fericiri.  Am o casa, o masina si am si un/o iubit/a…

 

Daca te vei raporta la tine insuti si implicit si la celalalt ca la o fiinta finita si limitata bineinteles ca vor interveni si plictisul si rutina si conditiile. Doar in momentul in care il vezi pe Dumnezeu in celalalt, abia atunci iubesti. Si abia atunci va realiza si celalalt ce putere avea de fapt in el si in loc sa va plictisiti , veti evolua impreuna…

 

Toata viata cautam ceva care sa ne faca fericiti, sa ne dea un sens . Si cand gasim relatia aceea cu omul care ne ofera cea mai pura iubire, cu omul care ne imbratiseaza cu sufletul, cu omul care si-ar da viata pentru noi, cand gasim iubirea aceea suntem fericiti. Si cand o pierdem devenim iar tristi. Fiindca nu realizam ca de fapt il cautam pe Dumnezeu.  Fara sa ne dam seama, simtim ca atunci cand suntem iubiti am gasit ceea ce am cautat mereu, sensul acela, implinirea, adevarul. Iubirea este fundamentul fiintei noastre si tanjim dupa iubire oricat nu am vrea sa recunoastem acest lucru. Tanjim dupa ea fara sa stim ca se afla de fapt in noi. Avem nevoie de un altul care sa o activeze, sa o aduca la suprafata si sa aiba un obiect asupra caruia sa se manifeste. Dar ea este acolo , a fost si va fi. Infinita, la fel ca Dumnezeu.

 

Foamea aceasta de iubire poate fi linistita abia cand realizam adevarata noastra natura si cand il simtim in sfarsit pe Dumnezeu din noi. Altfel este imposibil. Mereu vom cauta ceva in exterior, vom tanji dupa iubire , vom pune conditii si ne vom simti incompleti. Cand iubesti il accepti complet pe celalalt. Bineinteles, asta nu inseamna ca trebuie sa suportam un comportament mizer, lipsa de respect, minciuni, batai si alte cele. Toate acestea tin de cat de limpede este judecata noastra, de ce intelege fiecare prin respect de sine si de bun simt.

 

In final, eu nu mai sper la o iubire ca in filme, nu mai vreau o iubire cliseica, o iubire cu asteptari, dorinte, iluzii, limite, conditii , reguli si tipare. Nu mai vreau planuri cu case, copii, vacante, rochie alba si fond de pensii. Cand aud anumite fete povestindu-mi cum ele vor sa se marite si sa faca 5 copii si sa stea acasa sa le intretina sotul pentru tot restul vietii pur si simplu nu le inteleg. Si mai mult ca sigur nici ele pe mine. Where’s the fun of it? Unde mai este toata distractia daca deja iti planuiesti toata viata de dinainte si stii ce se va intampla si apoi esti dezmagit daca nu se intampla asa si dai vina pe celalalt and so on…Cred ca am mai auzit povestea asta undeva….Asa ca refuz sa fac parte din tiparul te iubesc fiindca esti asa cum vreau eu si din tiparul casniciei asa cum e vazuta ea astazi in societatea noastra. Mi se pare plictisitor, depasit si non sustenabil. Atunci cand ma gandesc la viata mea vreau sa stiu ca am iubit cu toata fiinta mea, ca am simtit iubirea pana in cele mai adanci cotloane ale inimii mele si ca i-am inteles adevaratul sens.

Fiindca iubirea nu are absolut nimic de a face cu toate regulile pe care noi singuri ni le punem, cu toate dorintele noastre egotice sau cu filmul acela impreuna pana la adanci batraneti. Iubirea ESTE. Indiferent daca a durat o luna, un an sau o viata . Cu gratie divina va dura cat mai mult. Fiindca fara Dumnezeu nimic nu este posibil. Iubeste neconditionat cu Dumnezeu din tine pe Dumnezeu din celalalt. Acesta este singurul mod de a iubi . Restul sunt doar proiectii ale mintii.

 

Cu iubire,

 

Diana.