Choices

 

 

Astazi as vrea sa va vorbesc despre alegeri. Nu pentru ca as fi eu vreo mare experta in a face cele mai bune alegeri, ci fiindca sunt de parere ca la alegeri se reduce totul .

De cand suntem mici suntem expusi alegerilor. La ce scoala mergem, ce job ne alegem, ce hobby-uri ne plac, cu cine ne casatorim, facem copii sau nu, unde mergem in vacante and so on. Zi de zi suntem obligati sa facem alegeri. Indiferent daca alegem sa mancam salata in loc de orez la cina sau daca alegem sa ne mutam intr-o alta tara sau nu.

Ne facem strategii, scheme si punem in mod constant in balanta lucrurile, incercand sa alegem varianta cea mai buna pentru noi. Sau pur si simplu alegem impulsiv, pe baza de instinct, pe stilul ”ce o fi o fi”. Dar varianta 2 se intampla mai rar.

Intrebarea este : Ce anume ne face sa luam o anumita decizie in pofida alteia? De ce uneori chiar daca balanta atarna mai greu in mod evident intr-o parte, noi alegem in mod constient cealalta optiune? De ce alegem drumul cu pietre si obstacole cand il avem in fata noastra si pe cel usor ?

Si ce anume ne influenteaza in alegerile noastre?

De mici suntem educati intr-un anumit fel, ne sunt inoculate mintile cu ideea de ar trebui sa . Ar trebui sa invat bine, ar trebui sa am un job bine platit, ar trebui sa muncesc mult pentru a fi promovat , ar trebui sa ma casatoresc, ar trebui sa fac copii, ar trebui sa muncesc si mai mult ca sa imi intretin copiii, ar trebui sa imi ascult parintii cu sfintenie, ar trebui sa fiu fidel, ar trebui sa economisesc bani pentru batranete. Si eventual la 60 ani cand deja sunt obosit si plictisit sa incep sa traiesc . Sa ma bucur de toti anii aceea munciti si traiti pe pilot automat. Da, acum la 60 ani ar fi momentul sa imi permit sa traiesc si eu. De ce ? Fiindca toata viata am trait in functie de ce ar trebui sa fac! Fiindca toate alegerile mele in viata au fost ghidate de ar trebui!

Eu imi doresc sa iesim din temnita lui ar trebui si sa incepem sa alegem cu inima la 20 ani, nu la 60. Atunci nu va mai avea farmec si va fi doar o ramasita din ce ar fi putut sa fie.

Toate alegerile pe care le facem sunt ghidate de ce ne-au invatat altii, parintii, profesorii, prietenii, partenerul de viata, societatea, media . Ne formam opinii personale in functie de ce vedem in jur. Vrem sa fim validati , acceptati in societate, asa ca ne gandim cumva ca daca 1000 oameni procedeaza intr-un anumit fel inseamna ca si eu ar trebui sa procedez asa. Tot blestematul asta de ar trebui.

 

Oare cati dintre noi chiar isi iau timpul de a se cunoaste pe sine si a afla ce anume a stat la baza alegerilor facute? Si nu ma refer aici la o discutie superficiala cu vocea din capul tau care iti spune cum ar trebui sa fie lucrurile. Ci ma refer la cunoastere de sine autentica, la indepartarea tuturor straturilor de programare sociala , familiala si culturala si cunoasterea celor mai adanci parti din tine.

Oare cati dintre noi au curajul de a spune adevarul lor personal in gura mare fara sa asculte vocea societatii? Oare cati dintre noi fac alegeri cu inima si nu cu pilotul automat care te impunge cu batul amintindu-ti in mod constant nu cumva sa iesi din tipare.

 

Ne este o frica ingrozitoare de ce crede lumea. Cum sa ma apuc de pictura si renunt la jobul pe care il urasc? Ce o sa zica lumea , ca am innebunit? Cum sa ma despart de sotul meu de care nu ma mai leaga nimic? Ce o sa creada lumea, ca am luat-o razna la 50 ani? Cum sa fac copii la 45 ani? Cum sa ma mut in Tibet si sa studiez religiile orientale? Cum sa plec intr-o vacanta in jurul lumii? Ce o sa spuna familia ? Cum sa imi schimb religia chiar daca eu asta simt? Cum sa ma fac cosmonaut? Cum sa ma calugaresc? Cum sa imi schimb viata ? Ce o sa creada lumea??? Toate schimbarile drastice pe care dorim sa le facem in viata noastra sunt strans legate de fricile noastre cele mai ascunse. Asociem schimbarea cu esecul si ne este frica sa fim judecati asa ca luam cel mai des alegerea cea mai confortabila. Dar undeva in strafundul sufletului tau ramane ideea aceea care nu iti da pace… ce ar fi fost daca ? Oare cum ar fi fost daca as fi avut curajul sa aleg in functie de mine si nu de altii?

 

Suntem o generatie de Ase-isti si manageri care si-au omorat geniul creator, l-au sufocat din fasa fiindca au ales calea ce mai sigura, au ales sa isi omoare visul din copilarie si sa fie un cetatean model in societate, o mama respectata, un antreprenor de succes, un fiu cuminte.

Avem o mie de palarii si roluri si ne confundam cu ele. Ajungem sa fim resemnati cu alegerile noastre , sa credem ca e prea tarziu sa mai jucam totul pe o carte si sa ne urmam visele. Ne credem nemuritori uitand cat de efemeri suntem prin natura noastra. Avem impresia ca vom fi vesnic tineri si amanam totul pentru mai tarziu. Fara sa vedem ca de fapt ne ucidem visul zi de zi printr-o simpla alegere.

Traim in mod constant stapaniti de dorinte care nu se mai termina si ne impiedicam prin mocirla vietilor noastre nestiind ale cui dorinte sa le indeplinim mai repede . Ale parintilor? Ale sotului? Ale prietenilor? Ale copiilor? Si cum ramane cu noi? Ne punem viata pe hold si cand dorim sa dam rewind deja e prea tarziu. Nu mai avem energia necesara.

 

Si eu am facut multe alegeri care acum nu ma mai definesc. Uitandu-ma in urma realizez ca habar nu am cine era persoana aia . Am ales o facultate pe care am urat-o, am facut si un master ca sa fiu sigura ca am urat facultatea, am facut alegeri ghidate de frica si de lacomie, am avut relatii dezastruoase  incercand sa ma conving pe mine insami ca fac ceea ce trebuie , am incercat sa fac o afacere ghidata tot de proiectiile mele sociale , m-am imprietenit cu oameni cu care credeam eu ca ar fi bine sa fiu prietena, am facut compromisuri, am tacut atunci cand trebuia sa vorbesc, am plans pentru alegerile mele si m-am blamat pentru ele. Am crezut ca sunt suma alegerilor mele si nu mai stiam cine sunt. Am facut alegeri legata de maini cu lantul lui ar trebui si cu gura astupata de frica. Evitam pe cat posibil sa ies din zona de confort si sa stau fata in fata cu mine insami. Dar cand am facut-o si cand am incetat sa ma blamez si sa inteleg motivatia tuturor alegerilor mele, totul s-a luminat. Cand am facut cunostinta cu mine insami am inteles ca de acum inainte voi face doar alegerile bune pentru mine si nu ma voi mai lasa condusa de frica . Cand am facut cunostinta cu mine insami , alegerile au devenit clare si toata ceata s-a disipat. Fiindca am inteles ca drumul durerii de dinainte nu ducea nicaieri. Si am renuntat sa ma mai chinui si sa ma framant. Fiindca pur si simplu am inceput sa ma iubesc pe mine. Si cand te iubesti pe tine nu poti face decat alegerile potrivite.

 

Asa ca astazi vreau sa te indemn sa nu mai traiesti viata altora. Afla cine esti, descopera-te pe tine, adu-ti aminte de copilul acela mic caruia nu ii fusese imbuibat capul cu o mie de tampenii. Ce voia copilul acela mic? Si ce l-ar face fericit pe adultul de azi? Esti dispus sa alegi pentru tine?

 

choice.preview